Mărturia unei sclave sexuale: Violurile deveniseră o normalitate

  • njwc.info
  • November 19, 2017
  • 0

Nadia Murad, o tânără din comunitatea yazidită, povestește cum a fost răpită din satul în care locuia, la vâsta de 21 de ani, și vândută ca sclavă de militanții grupării Stat Islamic.

Ea este una dintre cele aproape 7.000 de femei și tinere capturate de jihadiști, în anul 2014. În timp ce ea a fost înregistrată ca sclavă, bărbații din sat și femeile mai în vârstă, între care și opt frați și mama sa, au fost uciși.

„Nu este deloc ușor să îți spui povestea. Dar povestea mea, spusă onest și factual, este cea mai bună arăm pe care o am împotriva terorismului și plănuiesc să o folosesc, până când acei terorițti vor fi judecați”, povestește tânăra în cartea „Ultima fată: povestea captivității și luptei mele împotriva grupării Stat Islamic”.

După ce a fost răpită, Nadiei Murad i s-a făcut chiar și un act de identitate, ca ceilalți luptători să o identifice, în cazul în care încearcă să fugă. Astfel, a ajuns în „posesia” unui judecător ISIS de rang înalt Jajji Salma.

„Ești a patra mea sclavă sexuală. Celelalte trei au trecut la religia musulmană; am făcut asta pentru ele. Yazidiții sunt necredincioși – de asta am recurs la acest gest. Încercăm să vă ajutăm”, i-a spus el.

Acesta nu a fost, însă, singurul său proprietar. Tânăra de 24 de ani îți amintește că a fost vândută și altor bărbați, care au violat-o în mod repetat.

„La un moment dat, nu mai exista nimic altceva decât violuri. Aceasta devenise o normalitate. Nu știam cine va mai deschide ușa, ca să mă atace. Știam doar că se va întâmpla și că ziua de mâine ar putea fi și mai rea”, a mai mărturisit Nadia Murad.

Astfel, tânăra a început să-și plănuiască evadarea. De exemplu, într-un caz a încercat să scape, fugind pe fereastră, îmbrăcată cu haine specifice credincioaselor musulmane. Cu toate acestea, ea a fost prinsă de un gardian, iar „proprietarul” ei Hajji Salman a biciuit-o și a pedepsit-o să fie violată în grup de șase bărbați, până când a leșinat. După ce aceștia au bătut-o și violat-o în mod repetat, Nadia Murad a fost vândută unui individ care urma să o ducă în Siria.

La scurt timp, însă, ea a găsit o altă oportunitate să fugă. Astfel, ea a sărit gardul grădinii și a ieșit pe stradă. Și-a făcut curaj și a bătut la ușa unor străini din Mosul, unde a cerut ajutor scrie

„Familiile din Irak și Siria duceau vieți normale, în timp ce noi eram torturate și violate. Ne vedeau trecând pe stradă cu răpitorii noștri. Ne-au lăsat să țipăm, în timp ce ne aflam în piața de sclavi, dar n-au făcut nimic”, mai spune tânăra.

Din fericire, familia la ușa căreia a bătut a ajutat-o să ajungă într-o tabără de refugiați. „Mi-aș dori să fiu ultima fată din lume care spune o astfel de poveste.”

Leave a Reply