Marea Neagră tinde să devină o linie de demarcație între Occident și Rusia

  • njwc.info
  • June 16, 2016
  • 0

Ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, a apreciat miercuri că “Marea Neagră este pe punctul de a deveni o linie de demarcație între Occident și Rusia”, potrivit unui comunicat al Ambasadei României la Washington, remis joi AGERPRES.

 

Maior a participat la conferința “Black Sea Energy and Security”, organizată de Atlantic Council, fiind vorbitor în cadrul panelului “The Changing Military Balance în the Black Sea”.

 

În cadrul evenimentului au fost evaluate provocările actuale ale contextului de securitate din regiunea Mării Negre.

 

Ambasadorul George Cristian Maior a subliniat faptul că, din punct de vedere istoric, Marea Neagră a fost dominată militar fie de Imperiul Otoman, fie de Rusia, însă această situație s-a schimbat în anii ’90, relevă comunicatul menționat.

 

“Ceea ce sperăm pentru viitorul Mării Negre este cooperarea la nivel politic; respectarea dreptului internațional, inclusiv libertatea de navigație; un spațiu în care statele sunt libere să își aleagă opțiunile lor de politică externă și în care aspirațiile oamenilor de a trăi o viață mai bună în societăți democratice și libere sunt îndeplinite; o securitate energetică sporită și o mai mare conectivitate în jurul bazinului Mării Negre”, a afirmat ambasadorul român la Washington.

 

“Marea Neagră este pe punctul de a deveni o linie de demarcație între Occident și Rusia”, consideră Maior, citat în comunicat. Potrivit aceleiași surse, el a arătat că se remarcă o creștere a capacităților militare rusești în zona lărgită a Mării Negre: în regiunile separatiste din Georgia și în regiunea Transnistria din Republica Moldova, ceea ce poate genera insecuritate și instabilitate.

 

“România este o țară aflată în prima linie, un rol de neinvidiat pe care țară noastră l-a mai avut. De această dată, datorită faptului că suntem membru NATO și UE, regiunea Mării Negre a câștigat mai multă atenție la nivel strategic și, în consecință, aliații iau în considerare o prezență regulată, multinațională a NATO în Marea Neagră, în conformitate cu dreptul internațional. Parteneriatul și contribuția SUA la aceste măsuri rămân extrem de importante pentru a face din Marea Neagră o regiune mai sigură. “European Reassurance Initiative” este o dovadă a implicării SUA și dorinței sale de a sprijini securitatea aliaților”, a declarat George Cristian Maior.

 

Ambasadorul român a arătat că România își dovedește, la rândul său, implicarea, alocând 2% din Produsul Intern Brut pentru apărare începând din 2017. “În același timp, Aliații întăresc dialogul politic și cooperarea cu Georgia, Ucraina și Moldova, state care au nevoie de asistență pentru a face față provocărilor la adresa securității”, a mai precizat Maior.

Leave a Reply

トピックの詳細 xn--48jm9l298kilg8rghvi.com