Laszlo Tokes va rămâne fără „Steaua României“

  • njwc.info
  • March 3, 2016
  • 0

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a susţinut, joi, o conferinţă de presă, la Palatul Cotroceni. Şeful statului a anunţat în debutul conferinţei că a decis să îi retragă ordinul “Steaua României” lui László Tőkés.

„Mă voi referi în declarația pe care o voi face la câteva chestiuni care sunt importante şi interesante pentru opinia publică. Prima chestiune se referă la decoraţia lui László Tőkés, care i-a fost atribuită în 2009 de către Preşedintele României şi, în urma unor declaraţii făcute de domnul Tőkés, Consiliul de Onoare al Ordinului „Steaua României” s-a sesizat şi a propus retragerea acestei distincţii.

Domnul Tőkés s-a adresat instanţelor, a contestat această decizie a Consiliului de Onoare şi instanţele au admis că acest Consiliu a avut dreptul să facă această propunere. În consecinţă, chestiunea a ajuns pe masa mea şi trebuie să iau o decizie. După părerea mea, trebuie să ținem cont de câteva lucruri când analizăm această speţă: cel care acordă o distincție vrea să îl răsplătească pe cel distins, vrea să îi recunoască un merit; cel care primeşte şi care acceptă această distincţie trebuie să recunoască, evident, România şi Constituţia României. Trebuie să aprecieze valorile care stau la baza Constituţiei României. Având în vedere toate acestea, am decis să retrag Ordinul „Steaua României” domnului László Tőkés“, a declarat Iohannis.

sursa: ; foto: 

Leave a Reply