Jandarmul anului 2016, Cristian Onofrei aleargă în memoria victimelor atentatelor teroriste

  • njwc.info
  • martie 25, 2016
  • 0

Cristian Onofrei, plutonier major în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați a fost desemnat Jandarmul de onoare al anului, în contextul sărbătoririi la data de 3 aprilie a.c., a Zilei Jandarmeriei Române, instituție care împlinește 166 ani de existență.

 

Cea mai importantă distincție a Jandarmeriei Române a revenit unui jandarm care, mai presus de calitățile profesionale și profesionalism, de abilitățile sale ca sportiv de performanță, a dovedit că are calități umane deosebite, acesta punându-și timpul, munca și pasiunea în lupta pentru numeroase cauze umanitare. Jandarmul Cristian Onofrei și-a onorat uniforma, colegii, familia și foarte important, instituția pe care o reprezintă, Jandarmeria Română, prin valorile promovate și contribuția adusă comunității.

 

Cristian Onofrei este mândru de distincția primită și va folosi acest moment pentru a aduce în atenția opiniei publice semnificația Zilei Jandarmeriei Române și mândria jandarmilor de a se afla în slujba românilor de 166 ani, el alegând să parcurgă în alergare distanța de 306 km, dintre Galați, orașul său natal și București, unde, la data de 3 aprilie a.c., i se va conferi în mod onorific distincția.

 Pe timpul alergării, alături de însemnele naționale, Cristian va purta o banderolă reprezentând steagul Belgiei, în memoria victimelor atentatelor teroriste și pentru a transmite un mesaj de solidaritate umană.

 

Cristian Onofrei va începe cursa sâmbătă, 26 martie a.c., ora 09.00, de la sediul Jandarmeriei Galați și va alerga pe traseul: Galați – Brăila – Buzău – Prahova – București (3 aprilie a.c., Parcul Herăstrău).

 

Vă invităm să îl susțineți pe Cristian și să fiți alături de noi, duminică, 03 aprilie a.c., ora 10.00, în Parcul Herăstrău din Capitală, pentru a-l întâmpina pe Jandarmul de Onoare al Anului 2016!

 

Informații suplimentare:

Traseul parcurs de Cristian Onofrei este următorul:

26 martie, ora 09:00, plecare de la sediul Jandarmeriei Galaţi spre  Jandarmeria Brăila;

27 martie, ora 09:00, plecare de la sediul Jandarmeriei Brăila şi sosire la sediul subunităţii de jandarmi din localitatea Ianca;

28 martie, ora 09:00, plecare de la sediul subunităţii de jandarmi Ianca și sosire la Secţia de Jandarmi Făurei;

29 martie, ora 09:00, plecare de la sediul Secţiei de Jandarmi Făurei şi sosire la sediul Jandarmeriei Buzău;

30 martie, ora 09:00, plecare de la Cazarma jandarmeriei Buzău şi sosire la subunitatea de jandarmi Mizil;

31 martie, ora 09:00, plecare de la subunitatea de jandarmi Mizil şi sosire la sediul Jandarmeriei Prahova;

1 aprilie, ora 09:00, plecare de la Cazarma jandarmeriei Prahova şi sosire la Centrul jandarmeriei din Izvorani;

2 aprilie, ora 09:00, plecare de la Centrul jandarmeriei de la Izvorani şi sosire la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei;

3 aprilie, ora 10:00, plecare de la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei şi sosire în Parcul Herăstrău, intrarea din Piața Charles de Gaulle unde i se va decerna titlul de „jandarmul anului”.

Prin intermediul Inspectoratului de Jandarmi Arad am putut afla povestea jandarmului anului 2016 chiar de la el:

Sunt plutonier major Cristian Onofrei şi aceasta este povestea mea…

Fac parte din Jandarmeria Română din anul 2006, când, în urma concursului organizat la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Galaţi am fost admis în cadrul celei mai vizibile şi elitiste subunităţi şi anume, Detaşamentul 1 Jandarmi Mobil.
Încă de la început, sportiv fiind am considerat că meseria de jandarm se pliază perfect pe ceea ce urmăresc şi caută să atingă sportivii: o viaţă ordonată şi o meserie motivantă.
Practic atletismul de performanţă încă din anul 1996, axându-mă pe probe de viteză iar începând cu anul 2007 am concurat la categorii de probe pe distanţe lungi: 1.500 m, 3.000 m, 5.000 m, 10.000 m şi chiar semimaraton, 21 km.
Este sportul care mi-a oferit cele mai mari satisfacţii şi împliniri personale, mărturie stând nenumăratele medalii şi cupe câştigate.
Considerând sportul un mod de viaţă care, nu numai că îţi poate oferi satisfacţii, dar ajută la o dezvoltare armonioasă şi sănătoasă a corpului, am considerat că pot face mai mult pentru a-i ajuta pe cei au probleme de sănătate. Astfel, începând cu luna mai 2014 am hotărât să organizez o serie de evenimente sportive cu caracter caritabil, menite a strânge fonduri pentru susţinerea unor intervenţii chirurgicale sau tratamente costisitoare pentru diferite persoane care au avut urgent nevoie de sprijin, în majoritate copii.
Prima astfel de acţiune a fost organizată pentru un tânăr de 15 ani, care necesita o operaţie pe creier. Atunci am conştientizat că implicarea mea nu a făcut decât să deschidă o poartă către şansă şi am hotărât să continui. Până în prezent am organizat în Grădina Publică din municipiul Galaţi, cu fonduri proprii, nouă astfel de evenimente caritabile, evenimente ce s-au bucurat de susţinerea şi aprecierea gălăţenilor şi a mass-media.
Ca urmare a impactului acestor acţiuni caritabile am fost at anul acesta de către reprezentanţii asociaţiei „1 ” şi cooptat în echipa de organizare a evenimentului „Alerg pentru spitalul de copii”.
Am participat la două evenimente caritabile organizate în nouă oraşe din România, unde am reuşit să situez municipiul Galaţi pe locul I, ca urmare a contribuţiilor financiare donate.
Mă bucură mult această reuşită şi sunt recunoscător sprijinului pe care l-am primit constant din partea colegilor mei jandarmi şi a conducerii Jandarmeriei, instituţie care m-a format profesional şi m-a determinat să mă aplec şi către nevoile comunităţii, în spiritul solidarităţii umane şi camaradereşti.
Nu mă consider un erou al armelor, dar îmi doresc să fiu un jandarm al faptelor bune, al spiritului de umanitate şi sacrificiu pentru oamenii de lângă noi.

Lasă un răspuns

https://gas-energy.com.ua

source best-cooler.reviews

http://best-cooler.reviews/