Irimia își alege în curând viitoarea destinație, Săvârșinul și Curticiul îl curtează cu insistență

  • njwc.info
  • July 26, 2016
  • 0

La aproape 42 de ani, Cristian Irimia și-a anunțat retragerea din activitate, ceea ce la el se traduce, practic, prin părăsirea competițiilor organizate de FRF. Din Liga a 4-a are oferte de la 4-5 echipe, dar sita a cernut și în „cărți” mai rămân două. „Am relații de prietenie cu Flavius Măduța, cel care mă roagă să ajut Săvârșinul, dar și Dinu Maghici, care mă dorește la Curtici. Încă stau în cumpănă, dar mă voi decide în zilele ce urmează”, ne-a mărturisit goalkeeperul care de-a lungul carierei a apărat tricourile celor de la CS Ineu (Tricotaje), ACU Arad, UTA, West Petrom, Olimpia Satu Mare, Armătura Zalău, Sticla Turda și Şoimii Pâncota.

Pe de altă parte, colaborarea cu Dinu Maghici a și început deja, dar la nivel de copii și juniori. „M-am înțeles cu Giovanni Catanzariti și mi-am început deja munca la Viitorul Arad. Bineînțeles, mă ocup de pregătirea portarilor de la toate grupele, chiar sunt plăcut surprins de condițiile pe care le-am găsit la Viitorul. Baza sportivă de la Sânleani este foarte frumoasă și încă se lucrează la ea într-un ritm pe care constructorii de la noul stadion al UTA-ei nu-l cunosc”, a mai spus Irimia.

În fine, acesta este dezamăgit de cum s-a încheiat aventura sa la Șoimii Pîncota, club la care a activat încă din anul 2011, din Liga a IV-a. „Am crezut și încă mai cred că am lucrat la Pîncota cu oameni de caracter, care-și respectă promisiunile. Mi-am făcut treaba până în ultima secundă a campionatului, cred că merit, iar asta e valabil pentru toți băieții, să fim răsplătiți conform contractelor de joc. Eu sunt și pe acea listă cu fotbaliști care mai au de luat trei salarii de la club,inclusiv cel de pe luna iunie 2015. Eu nu voi suna pe nimeni, dar știindu-i oameni de caracter, aștept telefonul lor. De la primele de joc aproape că mi-am luat gândul, dar salariile…”, a încheiat Irimia.

Leave a Reply

источник

читать далее