ÎNREGISTRARE. Avertisment dur al vicepreședintelui Comisiei UE, transmis în spatele ușilor închise

  • njwc.info
  • March 1, 2018
  • 0

Numărul doi din Comisia Europeană a tras un semnal de alarmă în timpul întâlnirii cu membrii Comisiei Iordache. El a avertizat că va păstra Mecanismul de Cooperare și Verificare în domeniul justiției (MCV) după 2019, fără nicio ezitare, dacă va fi cazul şi a subliniat că oamenii obișnuiți nu vor să audă discuţii despre o reformă a justiţiei, făcută spre binele politicienilor. Realitatea TV a obţinut în exclusivitate înregistrarea discuţiilor.

Vicepreședintele Comisiei Europene, FRANS TIMMERMANS, a transmis un mesaj important parlamentarilor din Comisia Iordache, în timpul unei întâlniri cu ușile închise.

”Dacă nu vom continua să lucrăm, ne oprim sau facem paşi în spate, nu voi avea nicio ezitare în a spune ,,Îmi pare foarte rău, nu putem încheia MCV pentru că nu au putut fi îndeplinite condiţiile”. Deci nu vreau să existe impresia că, indiferent ce se va întâmpla, până în 2019 vom opri MCV.  Dacă aş fi în locul vostru, şi eu aş vrea să terminăm MCV cât mai repede. Dar MCV este şi o oportunitate pentru că cei care vor să lase impresia că este o problemă legată de statul de drept în unele situaţii, în România, pot fi contrazişi foarte uşor, spunând – ”Nu, cooperăm în cadrul MCV pentru a ne asigura că ultimii paşi sunt făcuţi corect”, iar aceasta este o chestiune complet diferită”, a spus Timmermans.

”Ochii intregii Europe sunt pe România. Ceea nu a fost cazul un timp. Oamenii se întreabă de ce există o confruntare între Parlament şi sistemul judiciar, de ce sunt oameni în stradă (…) Dacă există îndoieli în legătură cu calitatea informaţiei pe care o folosim, este în regulă să ne spuneţi. Este mai eficient să ne spuneţi şi vom putea remedia, dacă este o problemă”, a mai spus vicepreședintele Comisiei UE.

”Popoarele noastre vor ca noi să discutăm despre problemele lor, despre visurile lor, despre aspiraţiile lor. Dacă lăsăm impresia că discutăm despre problemele noastre, despre ce vrem noi, nu despre ce vor ei, pierdem. Indiferent că suntem la guvernare sau în opoziţie, cu toţii pierdem. Sunt profund convins că poporul României, la fel ca poporul Olandei şi al altor ţări, vrea ca politicienii să discute despre locuri de muncă, despre securitate socială, despre educaţie, despre asistenţă medicală, nu despre reforma justiţiei, în special dacă se creează senzaţia că reformezi justiţie pentru binele tău, nu pentru binele societăţii”, a spus oficialul noteaza

Leave a Reply