Greva generală din spitalele arădene a fost suspendată pentru moment

  • njwc.info
  • November 1, 2016
  • 0

Federaţia Sanitas a anunţat că suspendă temporar greva având în vedere adoptarea amendamentelor privind legea salarizării în comisiile parlamentare, un alt motiv fiind simularea intervenţiei în caz de cutremur la spitalele trebuie să participe.

 

“Luând act de adoptarea amendamentelor la O.U.G. nr. 20/2016 în şedinţele comune ale Comisiilor de buget, finanţe, bănci şi muncă şi protecţie socială, de luni 31.10.2016 şi marţi 01.11.2016, ţinând cont de declanşarea codului roşu de intervenţie în caz de cutremur declarat marţi dimineaţă, care presupune implicarea tuturor unităţilor medico-sanitare din ţară, având în vedere faptul că unităţile sanitare publice de stat suferă şi aşa de o lipsă acută de personal care afectează în primul rând viteza de reacţie şi promptitudinea cu care pacienţii noştri pot fi trataţi, luând în considerare angajamentul ferm al majorităţii deputaţilor de a vota amendamentele la O.U.G. nr . 20/2016 propuse de organizaţia noastră în următoarea şedinţă de plen, Federaţia SANITAS din România suspendă temporar acţiunile de protest aflate în desfăşurare”, au transmis sindicaliştii.

La rândul său, prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, s-a declarat satisfăcut că deputaţii din comisiile de specialitate – la care au participat PSD, ALDE şi minorităţile – au votat în totalitate amendamentele Federaţiei Sanitas. El a subliniat că greva din sănătate va fi reluată dacă legea nu va fi votată luni de plen în forma agreată în cadrul şedinţei comisiilor reunite.

sursa: 

Leave a Reply

доставка бутилированной воды

www.majbutne.com.ua

источник agroxy.com