Frica de analize explicată de medicul arădean Otilia Ţigănaş

  • njwc.info
  • iunie 22, 2016
  • 0

Medicul arădean, Otilia Ţigănaş, a postat pe un material în care vorbeşte despre frica de analize.

O cititoare m-a rugat să scriu despre frica de a face analize.

Uneori atât de mare, (de fapt frica eventualelor rezultate proaste), încât refuzi sistematic să le faci.

Nu eram documentată, am cerut time out. Mi-am întrebat colegii. Nu știau nici ei (cei care au apucat să-mi răspundă) de vreo publicație, un studiu științific al problemei. Precis există… dar nu-i un subiect tare rulat!

Am căutat la “fobii”. N-am dat de frica descrisă mai sus, definită ca boală.

Atunci am decis să scriu ce gândesc. Fără să fi avut vreun caz concret, în afară de mine însămi. Am traversat repetat această frică, până la greață, vomă, palpitații, în așteptarea rezultatului pentru oameni apropiați mie. Nu pentru mine însămi.

În așteptarea unor răspunsuri, mi s-a făcut rău la propriu.

De exemplu, Jenucu era la Arad la o fibroscopie gastrică, (dovedită ulterior ok), eu la Hășmaș la cabinet, abia-mi puteam examina oamenii… Sună moblilul și văd pe ecran numele doctoriței „gastro entero” care-l investiga. Urma să-mi dea un răspuns, pentru mine gen alb/negru. Mă uitam la ecran, brusc greață și durere de cap violentă… și nu avam curajul să răspund… am lăsat 2-3 apeluri până am apăsat butonul. Pe pat aveam un pacient, el cu grijile lui, nomal. Am răspuns, a fost bine totul. Dar frica am traversat-o, exact cum vă descriu.

Mi s-a mai întâmplat o dată, demult cu mama și o dată cu tata, aceeași stare. Deci totuși rarisim.

Așa că înțeleg la ce se referă cititoarea, iar faptul că frica morbidă nu era pentru mine ci pentru cei dragi, nu cred să fie o mare diferență. Cu tata tot bine a fost, tot fibroscopie, în schimb la momentul cu mama, rezultatul fusese cel rău. Auzeam ca prin ceață, (inima în gât, capul prins în chingi), acel “îmi pare rău” rostit de doctoriță, care s-a apropiat cu dosarul unor rezultate în mână. Pentru o clipă, în ochii mei, acea doctoriță a fost Dumnezeu. Înainte și după acea clipă, a fost/mai este, unul dintre cei mai buni profesioniști arădeni. Deci om. Dar secunda aceea…

Și așa, m-am hotărât la o analiză proprie despre această frică.

O dată, că diferența dintre boală și normalitate în “frica de ceva”, orice, este fină.

Fobia= boală, ține de psihiatru. Frica JUSTIFICATĂ, nu. E doar o reacție accentuată. Deseori previzibilă.

Tristețea, depresia că te-a lăsat iubitul, de exemplu, sunt și ele etape ale vieții. Dar depresia endogenă,FĂRĂ MOTIV, care te scoate din circuit, e boală.

Personalitatea accentuată e o stare, o formă de expresie, în timp ce căderea ei în extreme, devine boală.

Una dintre marile diferențe boală/personalitate accentuată, este existența/sau nu a unei cauze. Altminteri, “normalitatea” e o noțiune strict statistică.

Mai exact, NORMAL este ceea ce face, ce simte majoritatea, într-un anumit context geografic, o anume împrejurare istorică.

Un “normal” la un concert de rock, devine anormal – (cu exact aceeași atitudine!) – la cocktailul de după un simpozion medical. Desigur și invers.

Un tribal, normal în jungla lui, așa gol cu frunza de palmier la brâu, devine (sper!) anormal în Parlamentul României.

Astfel că, a avea emoții negative în așteptarea unui diagnostic, a rezultatelor de analize, e normal. Nu-i plăcut, dar nici boală psihică nu-i.

Ideea-i să-ți învingi voinicește frica.

Cum să vă zic eu… pentru mine, orice raport cu banca, fiscul, Casa de Asigurări și alte instituții aducătoare de traume, surprize, e ceva neplăcut, un nod în stomac. Nu-mi priesc, le-aș amâna. Câteodată le chiar amân, în defavoarea mea, ca să nu-mi stric ziua.

Dar dacă îmi înving cumva neplăcerea și rezolv, și-mi fac treaba, după aceea mă simt extrem de bine.

La fel și voi. Depășiți-vă frica de rezultate proaste. Curaj! Citeşte mai  multe pe

Lasă un răspuns

www.ukrterminal.kiev.ua

mitsubishi.niko.ua

https://kinder-style.com.ua