Fotografii cu bebelușul Gabriel, care a murit în urma unui avort spontan la 14 săptămâni: „Era pur și simplu perfect”

  • njwc.info
  • august 3, 2017
  • 0

Lauren Mitchell și soțul ei Corey mai trecuseră prin experiența a două sarcini pierdute, în perioada de timp care s-a scurs între nașterea celor doi fii ai lor, când au aflat că Lauren este însărcinată. Deși nu planificaseră această sarcină, au acceptat-o ca pe un dar de la Dumnezeu și erau foarte încântați să ureze bun venit în familia lor unui nou membru.

Cunoscând faptul că prezenta un risc de avort, după cele două sarcini pierdute, medicul lui Lauren i-a prescris să ia progesteron. Sarcina a decurs normal până la consultația de 16 săptămâni, când doctorul nu a reușit să identifice ritmul cardiac al bebelușului, scrie Alexandra Nadane pe blogul său.

Mi-a spus „să verificăm la ecograful cu ultrasunete”, ne povestește Lauren Mitchell. „A adus aparatul în cameră și încerca să găsească pulsul. Dar ritmul cardiac era absent. La început doctorul credea că bebelușul se mișcă și nu era bucuros la gândul că poate se defectase ecograful. M-a trimis la spitalul de lângă cabinetul lui medical ca să fac acolo o nouă ecografie.”

Lauren a plecat spre spital, însă între timp, a trimis mesaj familiei și prietenilor să se roage pentru ea. Imediat ce a ajuns, medicul ecografist a început să facă ecografia, în tăcere. Când a terminat, Lauren a simțit că într-adevăr era ceva în neregulă cu bebelușul.

„Am întrebat-o: «Nu ați găsit nici o bătaie a inimii, nu-i așa?» Mi-a răspuns: «Nu, nici una, dar va trebui să trimit imaginile la laboratorul de interpretare a ecografiilor fetale pentru a putea determina ce s-a întâmplat»”, ne-a povestit Lauren.

Medicul de la laborator nu a reușit să găsească o explicație pentru moartea bebelușului, dar a pus diagnosticul de deces intrauterin al fătului. A doua zi, dimineață, doctorul lui Lauren Mitchell a sunat pentru a-i spune că, în urma măsurătorilor efectuate, bebelușul avea vârsta de 14 săptămâni, ceea ce însemna că Gabriel (n.n. numele dat de familie copilului) s-a oprit din evoluție cu două săptămâni înainte de efectuarea ecografiei.

 

Acum cei doi soți aveau de ales între două opțiuni: să urmeze procedura de D&C (dilatare și chiuretaj) pentru a elimina bebelușul din uter sau să urmeze procedura de inducere a travaliului. Au ales cea de-a doua opțiune și au făcut o programare pentru respectiva procedură peste alte două zile.

În timpul celor două zile de așteptare, cei doi soți au cerut prietenilor și familiei să se roage în continuare pentru ei și au sperat într-o minune. Înainte de provocarea travaliului, Lauren a cerut să mai facă o ultimă ecografie, pentru a fi sigură că bebelușul nu are ritm cardiac. Din păcate, nici o bătaie a inimii nu a putut fi identificată nici la această ultimă ecografie.

Gabriel Douglas s-a născut la ora 1.12 pm în ziua de 9 martie 2017, iar părinții lui erau pur și simplu uimiți de frumusețea lui.

„Ne era foarte greu să credem că e lipsit de viață, uitându-ne la el, la modul cum arăta la 14 săptămâni de sarcină, complet format, era absolut uimitor… Nu știam că era băiețel până când s-a născut, deoarece în mod normal acest lucru se află abia la ecografia de 20 de săptămâni”, ne-a mărturisit Lauren Mitchell. „Era complet format. Degetele de la mâini și de la picioare, ochii, urechile, nasul și gura. Mama mea lucrează în domeniul medical și l-a examinat atent. Îi putem chiar deschide gurița. Puteam să-i vedem foarte clar coastele. Totul era perfect.”

 

Doctorii nu au putut determina cauza morții lui Gabriel, dar părinții lui se întăresc mult prin credința lor în Dumnezeu, din convingerea că nimic nu este întâmplător și că Domnul are un plan pentru familia lor. Speră ca prin postarea pe Facebook a pozelor cu Gabriel, viața lui să ajute la salvarea altor vieți.

„Principalul motiv pentru care am dorit să facem publice pozele lui este ca toată lumea să poată vedea cât de bine formată este o ființă la doar 14 săptămâni. El nu era doar un ghem de ceva sau un țesut oarecare. El era perfect și îl puteam ține în palma noastră”, ne-a spus Lauren Mitchell.

„Înainte de inducerea travaliului, soțul meu nu știa la ce să se aștepte și era neliniștit la gândul cum va arăta. Odată ce s-a născut, amândoi eram uimiți de el și de ce minune adevărată era. Ne simțeam ca și cum țineam Raiul în mâinile noastre; era atât de bine format, până la cel mai mic detaliu”.

Cunoscând faptul că avortul este permis pe toată perioada sarcinii în unele state americane, Lauren a simțit nevoie de a le arăta și celorlalți pe Gabriel și că nu se poate să îl păstreze doar pentru ea. Ea crede cu tărie că fotografiile lui trebuiau împărtășite cu ceilalți și că i-a fost menit de către Dumnezeu să facă acest lucru – să le permită și altora să vadă ce miracol este viața, chiar din primele săptămâni de sarcină.

Personalul spitalului l-au pus pe Gabriel într-o casetă mică, legată cu o panglică și l-au înmânat astfel părinților. Au putut să-i facă și o slujbă de înmormântare apelând la serviciile unei firme locale de pompe funebre. Gabriel a fost îngropat într-un loc numit „Babyland” (Tărâmul bebelușilor), înconjurat de alți copii care și-au pierdut viața, din păcate, mult prea de timpuriu.

În timp ce Lauren Mitchell speră că astfel va putea salva viața altor copii, ea își dorește, de asemenea, să le ajute și pe mamele care iau în considerare varianta avortului.

„Femeile sunt cele care rămân în urmă și duc povara vinei și a rușinii, chiar dacă la acel moment cred că este singura lor opțiune. Eu am o prietenă, care 26 de ani mai târziu, tot mai regretă decizia pe care a luat-o, de a avorta, și dacă ar putea să schimbe ce s-a întâmplat atunci ar face-o. Vorbesc nu din experiența unei femei care a făcut un avort, ci din experiența de martoră la alegerile făcute de femei la un moment dat și care consideră că avortul este singura soluție și cel mai bun lucru care se poate întâmpla pentru bebelușul lor. Iar apoi trăiesc cu această durere pentru totdeauna.

Bebelușii, desigur, nu ar trebui omorâți în felul acesta. Dar cel mai mult mi se rupe inima de femeile care iau astfel de decizii… ele regretă pierderea acelui copil pentru totdeauna. Îmi doresc ca experiența mea să ajute la salvarea bebelușilor. Ei sunt o minune. Dar mai mult decât atât, îmi doresc ca, prin experiența mea să pot salva aceste femei de la suferința cumplită pe care ar putea-o experimenta, ca urmare a unei decizii luate de a recurge la avort. Există alternativă și forme de sprijin în acest sens. Trebuie doar să apelați la ele”.

Lasă un răspuns

https://etalon.com.ua/

узнать больше 220km.com

Был найден мной полезный портал со статьями про http://agroxy.com/.