FOTO Hora Unirii, pe platoul din fața Palatului Administrativ

  • njwc.info
  • ianuarie 24, 2018
  • 0

Unirea Principatelor Române a fost sărbătorită pe platoul din fața Palatului Administrativ prin tradiționala Horă a Unirii, în care s-au prins arădenii participanți la ceremonia dedicată marelui eveniment istoric ce a deschis calea înfăptuirii unirii tuturor românilor sub același drapel.

„Astăzi sărbătorim Unirea Principatelor Române, un eveniment istoric de o importanță fundamentală în construcția Statului Român modern, săvârșit acum 159 de ani, ca un act de suprem curaj în condiții politice potrivnice. În anul Centenarului Marii Uniri, semnificația istorică a Unirii Principatelor ne este și mai puternic relevată. Noi, românii, ne sărbătorim anul acesta îndeplinirea obiectivelor naționale fundamentale pe care națiunea noastră și le-a definit în tumultul istoriei. Mai mult decât atât, prin horă – dansul nostru tradițional – transmitem mesajul de unitate și frățietate. Omagiem anul acesta, în deplin acord cu spiritul european și exemplul altor popoare europene, acele personalități, acte istorice și valori care ne-au definit ca națiune și statalitate. De aceea, am simțit o mare bucurie și o mare mândrie să mă prind în Hora Unirii alături de arădenii care au onorat prin prezența lor această sărbătoare și cărora le mulțumesc din suflet. Mulțumesc, de asemenea, pentru ajutorul dat în organizarea evenimentului structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale, Arhiepiscopiei Aradului, Inspectoratului Școlar Județean, Muzeului Județean Arad. La mulți ani români la mulți ani, România!” – Florentina Horgea, Prefect al Județului Arad.

În debutul ceremoniei dedicate Unirii Principatelor Române, Florentina Horgea, Prefectul Județului Arad, a salutat Garda de Onoare a Batalionului 191 de Infanterie „Colonel Radu Golescu”.  Înaltpreasfințitul Părinte dr. Timotei Seviciu – Arhiepiscop al Aradului, alături de un sobor de preoți, a oficiat Rugăciunea de  Binecuvântare, iar  Prefectul Florentina Horgea a dat citire mesajului Ministrului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, cu ocazia Unirii Principatelor Române. Semnificațiile istorice ale  zilei de 24 ianuarie au fost prezentate de muzeograful Bogdan Ivașcu, moment urmat de Hora Unirii în care s-au prins majoritatea celor prezenți la eveniment. Ceremonia a fost încheiată de defilarea gărzii comune formate din detașamente ale Ministerului Apărării Naționale, Batalionul 191 de Infanterie „Colonel Radu Golescu” și ale Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, Inspectoratul de Poliție al Județului Arad și Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al Județului Arad.

Lasă un răspuns

here best-cooler.reviews

www.cialis-viagra.com.ua

uncensored hentai torrent