Fosta judecătoare Floriţă Boloş, o nouă condamnare cu executare

  • njwc.info
  • decembrie 21, 2016
  • 0

Floriţă Boloş, fosta preşedintă a Judecătoriei Ineu, a primit o nouă condamnare: 5 ani de închisoare cu executare. Decizia Curţii de Apel Timişoara nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu apel.

Floriţă Boloş a mai fost condamnată, în urmă cu mai bine de trei ani, pentru fapte de corupţie. Acum judecătorii au condamnat-o într-un alt dosar, fiind acuzată de abuz în serviciu.

Concret, Floriţă Boloş este acuzată că a împroprietărit cu terenuri persoane care nu aveau acest drept, în detrimentul proprietarilor reali.

Instanţa  decis ca fosta judecătoare de la Ineu să petreacă cinci ani în spatele gratiilor.

Procurorii DNA, cei care au instrumentat dosarul spuneau, la momnentul trimiterii în judecată că:  „În perioada 2010-2012, inculpata Boloș Floriță, în calitate de magistrat judecător la Judecătoria Ineu, prin încălcarea și ignorarea normelor procesual civile imperative în ceea ce privește competența teritorială și fără să existe dovada plății taxelor judiciare de timbru și timbru judiciar mobil, a pronunțat un număr de opt hotărâri judecătorești, prin care în mod abuziv s-a transferat în patrimoniul reclamanților din cauzele civile respective dreptul de proprietate asupra a 329 parcele de teren (respectiv 468,6829 ha), care au făcut obiectul judecății. De asemenea, soluțiile din cauzele civile au fost pronunțate de inculpată în absența persoanelor care în mod real trebuiau să aibă calitatea de părți și a probelor necesare adoptării unor soluții juste, pronunțând astfel hotărâri contrare legii prin care anumite persoane din cercul său de cunoștințe/sau indicați de aceștia, au dobândit dreptul de proprietate de care în alte împrejurări nu ar fi beneficiat”.

Decizia Curţii de Apel Timişoara poate fi atacată de Floriţă Boloş, în termen de 10 zile de la comunicare.

Lasă un răspuns

обращайтесь