Fantoma lui Codrut Marta a dat in judecata Finantele Publice !

  • njwc.info
  • July 9, 2017
  • 0

Dispărut de mai bine de cinci ani în condiții suspecte, fostul șef de cabinet al ex-președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Codruț Alexandru Marta, a acționat, anul trecut, în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice, solicitând anularea unui act administrativ emis de autoritatea fiscală pe numele său.

Marta a fost reprezentat, în acest proces civil, de către un cabinet de avocatură din Capitală, cabinet care a reprezentat, în aceeași speță, alți 24 de reclamanți care, la rândul lor, au dat în judecată Finanțele Publice. Procesul nu doar că a fost acceptat la judecată de două instanțe, dar a și fost dus la bun sfârșit, dispărutul Marta făcând, în luna noiembrie a anului trecut, chiar și recurs.

Decizia definitivă în acest proces a fost pronunțată, de Curtea de Apel București, la sfârșitul lunii aprilie a acestui an, când reclamația a fost respinsă. Printre colegii de proces se numără și controversatul Elan Schwartzenberg, cel care l-ar fi văzut ultima dată în viață pe Codruț Marta în primăvara anului 2012 .
Încă din anul 2014, procurorii care instrumentează dosarul dispariției lui Codruț Marta erau de părere că acesta nu se mai află în viață, luând în calcul faptul că acesta ar fi fost victima unui asasinat. Timp de cinci ani de zile, fostul șef de cabinet al lui Sorin Blejnar, ex-președintele ANAF, nu a fost găsit, nici în viață, nici decedat, autorităție și apropiaţii acestuia neputând furniza absolut niciun fel de informații despre soarta lui.

Ce VIP-uri sunt colegi de proces cu Marta
În aceste condiții, în mod complet inexplicabil, în data de 23 iunie 2016, „fantoma” lui Codruț Marta și-a făcut apariția, în calitate de reclamant într-un proces civil, având numărul 24039/3/2016, înregistrat pe rolul Secției a II-a de Contencios Administrativ și Fiscal al Tribunalului București, în care a chemat în judecată Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice și Direcția de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1, solicitând anularea unui act administrativ emis pe numele său.

Codruț Marta nu este singurul reclamant din acest dosar, speța reunind nu mai puțin de 27 de persoane care au cerut, de asemenea, anularea actelor administrativ-fiscale emise pe numele lor de către cele două organe fiscale. Printre colegii de dosar ai lui Codruț Marta se află și personalități, printre care și apropiați ai dispărutului om de afaceri. Astfel, potrivit avizierului care anunța, la acel moment, faptul că s-a înregistrat acest dosar la Tribunalul București, o regăsim și pe cea de-a doua soție a lui Codruț Marta, Andreea Marta, dar și pe controversatul om de afaceri (fugit, la rândul lui, în Israel), Elan (Emilian) Schwartzenberg, pe fratele acestuia, Fabian, dar și pe Oana Mihaela Schwartzenberg (alias Mihaela Rădulescu). Tot reclamanți, alături de Codruț Marta, în același proces, mai sunt fostul primar al Constanţei, Radu Ștefan Mazăre, fiul acestuia, Mihai, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Daniel Constantinescu, și soția sa, Codruța Mihaela, apropiatul acestora Gabriel Sorin Strutinsky, dar și alte persoane fizice.

A făcut și recurs la Curtea de Apel
Dubioasa cauză a fost luată în discuție de Tribunalul București la patru luni de la data depunerii cererilor, mai exact în data de 27 octombrie 2016, procesul începând cu o amânare, instanța acordând un alt termen de judecată pentru studiul înscrisurilor communicate și pentru depunerea relațiilor solicitate la primul termen. Procesul a fost reluat în data de 24 noiembrie 2016, care, de altfel, a fost și ultimul termen în faza de fond, când magistrații au decis să respingă contestaţia formulată de toţi cei 27 de reclamanți în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice, după ce a constatat lipsa calității procesuale pasive a acesteia. Mai mult, Tribunalul București, prin Hotărârea nr. 6772/2016, a respins cu totul contestația, pe care a considerat-o ca fiind nefondată. Fiind o hotărâre pe fond, ea a putut fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Și, iată cum, în data de 13 ianuarie 2017, toți petenții, inclusiv Codruț Alexandru Marta, au declarat recursuri, depuse la Tribunalul Bucrești, prin intermediul Cabinetului de Avocatură Simona Barascu, unde toți, inclusiv Codruț Marta, și-au declarat domiciliul ales. Cauza s-a mutat, astfel, la Curtea de Apel București, care a înregistrat dosarul de recurs în data de 18 ianuarie 2017. Într-un singur termen de judecată, care a avut loc în data de 27 aprilie 2017, instanța de recurs a finalizat definitiv această speță, prin respingerea recursului ca nefondat.

Și specialiștii în drept sunt uimiți
Cum este posibil ca o persoană dispărută, despre care până și anchetatorii care, teoretic, încă îl caută îl consideră mort, să dea în judecată statul român, să piardă la fond, apoi să formuleze recurs și să piardă acest proces, la fix cinci ani și o lună de zile de la dispariție? Inexplicabil, după opinia specialiștilor în drept. Potrivit acestora, o acțiune în instanță, fie ea în materie civilă, administrativă sau penală, poate fi făcută numai de către reclamant, personal, sau prin intermediul unui reprezentant legal. Acest reprezentant legal este obligat să prezinte instanței o împuternicire care poate fi autentificată la notariat sau o împuternicire avocațială semnată de acest reclamant. Ceea ce, teoretic, înseamnă că dispărutul Codruț Marta a semnat astfel de documente anul trecut, dar și anul acesta. În 2014, la doi ani de la dispariție, procurorul-șef adjunct al DNA, Marius Iacob, care s-a ocupat inițial de acest dosar, pe vremea când se afla la conducerea Parchetului General, preciza, într-un interviu, că ipoteza pe care merg anchetatorii este aceea că, „cel mai probabil, el nu se mai află în viață în acest moment”. „Avem în lucru un dosar care are și acest aspect al dispariției lui Codruț Marta. El este dat în urmărire internațională, pe numele său s-a solicitat, acum doi ani, mandat de arestare preventivă. Luăm în calcul și varianta în care el a fost ucis”, spunea, atunci, Marius Iacob.
Urmărit internațional în Dosarul „Motorina”

Codruț Marta este dispărut încă din data de 21 martie 2012. Se știe că, în ziua respectivă, a plecat de la domiciliu, lăsându-și telefoanele mobile acasă, după care i-a cerut șoferului să-l plimbe cu mașina prin oraș. Printre ultimele persoane care l-au văzut în viață pe Codruț Marta se numără și controversatul afacerist Elan Schwartzenberg. La momentul dispariției sale, Marta era deja cercetat penal, alături de șeful și prietenul său bun, Sorin Blejnar, pentru instigare la evaziune fiscală. În același an, soția sa, Andreea Marta, a fost acuzată și, ulterior, trimisă în judecată, pentru proxenetism. Dispariția lui Codruț Marta a fost anunțată de soția sa după patru zile. Coduț Marta a fost dat în urmărire generală și internațională, prin Interpol, după ce Curtea de Apel București a decis arestarea sa în lipsă, la cererea DNA. Marta este fostul șef de cabinet al ex-președintelui ANAF, Sorin Blejnar, alături de care este acuzat că, în perioada mai 2011 – iulie 2012, a sprijinit un grup infracțional organizat, preocupat cu sustragerea de la plata accizelor aferente unor mari cantități de motorină, cu un prejudiciu de peste 15 milioane de euro.

sursa

Leave a Reply

также читайте