Cupa României rămâne pe Mureș: Șoimii Lipova – Crișul Ch. Criș  3-1

  • njwc.info
  • June 5, 2016
  • 0

Echipa lui Sabău și-a salvat sezonul după ce și-a adjudecat faza județeană a Cupei României. Pe neutrul din Pîncota, lipovanii au fost mai motivați, dar asta pentru că trofeul era deja în posesia lor și nu concepeau să se despartă de el. Crișul a avut oamenii numărați și nervii întinși, dorind chiar să iasă de pe teren la un moment dat, în semn de protest pentru maniera de arbitraj.

Meciul nu a fost prea spectaculos, cel puțin în prima parte. Prima jumătate de oră a trecut pe nesimțite cu puține faze de poartă. Practic, doar Sergiu Popa l-a întrebuinațt puțin pe Mucha cu un șut de la 25 de metri. În schimb, Orza și Ciornei nu au cadrat execuțiile de la distanță.  Tabela s-a deschis în minutul 39. O centrare venită de pe stânga, a ajuns la 8 metri, la Tomuț, care a trimis în plasă. L această fază, oaspeții au solicitat offside.

Actul secund a debutat tot cu „șoimii” la timonă, iar Vasinc a șutat puțin pe lângă poartă după centrarea lui Borteș. Crișul și-a revenit puțin, iar în minutul 68 a făcut 1-1. Ghilea a fost cel care a centrat de pe stânga, iar Modan a trimis cu capul în plasă. Doar 11 minute s-a menținut remiza, căci Borteș a marcat cu un șut violent din 10 metri pentru 2-1. Trupa lui Drăgan nu a mai avut forța să revină, ba a mai încasat și golul 3, dintr-un penalty transformat de Vasinc.

Formații:

Lipova: Trifoi – Orza (88 Simion), Pașcu, Blănaru, Edu – Tomuț (72 Bercu) – Șulumberchean (57 Borteș), Filimon, S. Popa, R. Popa (20 E. Pantea) – Vasinc.

Crișul: Mucha – Șt. Pantea, Toseschi, Ciuciu, Ciornei – Covaci, Lung, Ghilea, Deloreanu (38 Petrescu) – Al. Drăgan, Modan.

Arbitri: Mircea Ardelean – Alina Mihoc, Filip Cârmaci

Observatori AJF: Răzvan Cadar, Vasile Rad.

Leave a Reply

здесь

также читайте