Cum îl ajuta primarul Falcă pe afaceristul Falcă

  • njwc.info
  • March 2, 2017
  • 0

 

Firma de arhitectură controlată de familia primarului Municipiului Arad, Gheorghe Falcă, din cauza căreia, pentru legătura cu municipalitatea, în prezent, edilul riscă să fie pus sub urmărire penală pentru conflict de interese, a fost administrată, în primii ani de existență, de către un fost consilier al primarului Falcă .
Informația apare în istoricul SC Pro Arhitectura SRL Arad, furnizat de Oficiul Național al Registrului Comerțului. Astfel, compania în cauză a fost fondată pe 5 iulie 2015, de către un anume Iustin Marinel Mecea, domiciliat în Arad, iar obiectul de activitate al societății a fost, la înființare, arhitectura, ingineria și serviciile de consultanță tehnică în legătură cu acestea. Potrivit unei notificări de la Registrul Comerțului din data de 5 decembrie 2005, asociatul unic al SC Pro Arhitectura SRL Arad, Iustin Marinel Mecea, a decis să cesioneze 95% din capitalul social unui nou asociat, în persoana Elei Falcă, nimeni alta decât soția primarului Municipiului Arad, Gheorghe Falcă.
Cu acest prilej, Ela Falcă a devenit și administrator cu drepturi depline în companie, asociatul ei de atunci, Mecea, deținător al unui pachet de 5% din acțiuni, rămânând administrator cu drepturi restrânse și puteri limitate, doar în ceea ce privea angajarea sau concedierea personalului. Ulterior, în cursul anului 2006, Iustin Marinel Mecea a renunţat cu totul la părțile sociale, părăsind structura acționariatului. Astfel, Ela Falcă a devenit asociat unic al SC Pro Arhitectura SRL Arad și, pe 28 iunie 2006, l-a desemnat în funcția de administrator pe un anume Sergiu Ciprian Găvăgină. Acesta din urmă este de profesie medic generalist, figurează pe lista medicilor de familie din Arad și a ocupat, potrivit unui document al Primăriei Municipiului Arad, funcția de consilier la cabinetul primarului Gheorghe Falcă, adică soțul celei care deținea, în calitate de unic asociat, societatea SC Pro Arhitectura SRL. Informația apare în minuta şedinţei extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad, din 20 aprilie 2007, când, din partea primăriei, la această acțiune au participat primarul Falcă, mai mulți șef de direcții ai municipalității, precum şi consilierul edilului.

În 2015, primarul a preluat 45% din acțiunile societății
Sergiu Ciprian Găvăgină a fost înlocuit din funcția de administrator al firmei de arhitectură prin decizia Elei Falcă din data de 21 aprilie 2008, prilej cu care soția edilului Aradului a devenit și unic administrator al SC Pro Arhitectura SRL.
După plecarea lui Găvăgină, statutul societăţii a suferit alte câteva modificări. Spre exemplu, în data de 14 iunie 2011, Ela Falcă a decis să extindă fondul de comerț al societății şi să deschidă un nou punct de lucru, tot în Arad.
Totodată, a fost completat obiectul secundar de activitate al companiei cu activități de cumpărare și vânzare de bunuri imobiliare proprii, închirierea sau subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate, activități ale agențiilor imobiliare și administrarea imobilelor pe bază de comision sau de contract.
În data de 2 aprilie 2015, a avut loc ultima adunare generală a asociaților SC Pro Arhitectura SRL Arad. Cu această ocazie, asociatul unic Ela Falcă a decis majorarea capitalului social al companiei, prin cooptarea în structura acționariatului a unui nou asociat. Acesta este însuși Gheorghe Falcă, primarul Municipiului Arad. În prezent, SC Pro Arhitectura SRL Arad este deținută în proporție de 55 % de către Ela Falcă, în timp ce soțul acesteia, Gheorghe Falcă, deține 45 %.

Suspectat de conflict de interese și dat pe mâna parchetului
La începutul acestei săptămâni, ANI a anunțat, printr-un comunicat de presă, că inspectorii de integritate au constatat existența unor indicii privind posibila săvârșire de către Gheorghe Falcă a infracțiunii de conflict de interese. Potrivit ANI, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, Gheorghe Falcă, în calitate de primar al Municipiului Arad, a semnat și a aprobat un număr de 31 de certificate de urbanism, patru autorizații de construire, două avize de oportunitate, două autorizații de desființare și o expunere de motive pentru nu mai puţin de 27 de beneficiari, persoane fizice sau juridice, ale căror proiecte au fost realizate de SC Pro Arhitectura SRL Arad.
Inspectorii de integritate arată, la rândul lor, că în această societate, Gheorghe Falcă și soția sa, Ela Falcă, dețin calitatea de asociați, iar aceasta din urmă are și calitatea de administrator unic. Mai departe, ANI arată că aceste 40 de acte materiale au fost semnate și aprobate de către Gheorghe Falcă, în calitate de primar al Municipiului Arad, în perioada mandatelor 2008-2012, respectiv 2012-2014. Potrivit evaluărilor făcute de ANI, în această perioadă, SC Pro Arhitectura SRL Arad a distribuit dividende acționarilor în valoare de 403.000 de lei. Cum, până în 2015 singura persoană îndrituită să încaseze dividende era Ela Falcă, iar, după 2015, acestea se împărțeau în proporție de 55% la 45% tot în familia Falcă, procedura de semnare și aprobare a acestor documente a generat, în mod direct, un folos material atât pentru Gheorghe Falcă, cât și pentru soția acestuia.
Drept urmare, Agenția Națională de Integritate a anunțat că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, “în vederea efectuării de cercetări cu privire la posibila săvârșire, de către Gheorghe Falcă, a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de articolul 301 Cod Penal”. Potrivit acestui articol, “fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru sine, pentru soțul său sau pentru o rudă sau pentru un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultiimii cinci ani sau din partea căruia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la cinci ani și cu interzicerea dreptului de a mai ocupa o funcție publică”.

Documente semnate de primar pentru proiecte elaborate de propria firma
“Jurnalul Național” a intrat în posesia unora dintre documentele semnate și avizate de edilul Aradului, Gheorghe Falcă, eliberate pe numele clienților firmei de arhitectură la care primarul și soția sa sunt acționari. Unele documente sunt avizate de departamentele de specialitate ale Primăriei Municipiului Arad și care au urmat calea semnării chiar la cabinetul primarului. Un astfel de exemplu este proiectul de hotărâre emis de Serviciul de Dezvoltare Urbană și Protecție a Monumentelor nr. 36856/A2 din data de 9 iunie 2016, privind aprobarea PUZ-ului pentru obiectivul de investiții privind “extinderea parcajului, cabina poartă și dotări tehnico-edilitare”, amplasat în extravilanul Muicipiului Arad. Beneficiarul acestui proiect este SC Imobpractic SRL Arad, iar elaboratorul proiectului este SC Pro Arhitectura SRL, prin arhitectul Dorina Balogh. Avizul tehnic, cu numărul 6, a fost emis în data de 9 iunie 2016 și a fost transmis spre aprobarea PUZ-ului.
Un alt proiect similar îl reprezintă raportul de specialitate privind aprobarea documentației PUZ pentru obiectivul de investiții “zona rezidenţială și structuri complementare”, tot în extravilanul Aradului, la marginea cartierului Sânicolau Mic, având ca beneficiar o persoană fizică pe nume Mihai Pașca. Elaboratorul proiectului este tot SC Pro Arhitectura SRL Arad. Însă surpriza face ca, de această dată, firma de ahitectură a familiei Falcă să fie reprezentată, în calitate de specialist, de către Gheorghe Seculici, nimeni altul decât tatăl Elei Falcă și socrul primarului Gheorghe Falcă. Proiectul a fost aprobat prin semnătura arhitectului-șef al Primătriei Municipiului Arad și a altor doi funcționari din cadrul instituției.
Ulterior, proiectul PUZ a fost înscris pe ordinea de zi a Consiliului Local Arad, pentru aprobare, la dosar aflându-se și Expunerea de Motive nr. 45113, din data de 4 iulie 2016, semnată de Gheorghe Falcă, în calitate de primar al Aradului, privind emiterea PUZ zona rezidenţială de locuinţe de familie și funcţii complementare.

Procesul de divorț, suspendat de Judecătoria Arad
Nu este pentru prima dată când în spațiul public apar informații referitoare la un posibil conflict de interese al primarului Aradului, Gheorghe Falcă, în legătură cu raporturile dintre primărie și firma de arhitectură SC Pro Arhitectura SRL Arad. Mai mult, potrivit unor informații, situația a mai fost adusă, în trecut, la cunoștinţa Agenției Naționale de Integritate, însă abia acum inspectorii de integritate au decis să cerceteze aceste aspecte.
Gheorghe Falcă susține că Pro Arhitectura SRL nu s-a afat în relații contractuale directe cu Primăria Arad, ea executând doar proiecte pentru diverse persoane fizice sau juridice care au solicitat de la municipalitate emiterea unor avize și autorizații. Falcă susține, totodată, că a decis să preia, în anul 2015, un pachet 45% din capitalul social al firmei deținută, până atunci, de către soția sa, din motive familiale pe care nu dorește să le comenteze. În spațiul public a apărut, în urmă cu ceva timp, informația potrivit căreia soții Falcă urmează să divorțeze. Într-adevăr, potrivit portalului instanţelor de judecată, pe rolul Judecătoriei Arad a fost depusă, în data de 9 iunie 2016 (în aceeași zi în care Gheorghe Falcă a semnat expunerea de motive pentru emiterea PUZ-ului avându-l ca beneficiar pe Mihai Pașca), o cerere de divorț. Reclamant, în acest proces, este Ela Falcă, în timp ce Gheorghe Falcă are calitatea de pârât.
Până în prezent, în acest proces magistrații Secției Civile pentru Minori și Familie au avut un prim și ultim termen de judecată, luat în discuție în cadrul ședinței din data de 29 septembrie 2009. Atunci, judecătorii au decis să suspende judecarea cauzei, invocând articolul 411 punctul 2, din Codul de Procedură Civilă. Acesta prevede că judecătorul suspendă judecata când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei.

În situaţii speciale, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă. Cererea de judecare în lipsă produce efecte numai la instanţa în fața căreia cererea a fost formulată.
În 2006, administrator SC Pro Arhitectura SRL a fost numit Sergiu Găvăgină. În 2007, același personaj apare într-un document oficial ca fiind consilier al primarului Gheorghe Falcă

În ultimii șapte ani, firma a mers doar pe profit
Din comunicatul Agenției Naționale de Integritate, rezultă că, în perioada 2008-2016, firma de arhitectură a familiei primarului Gheorghe Falcă a distribuit dividende în valoare de 403.000 de lei. Potrivit bilanţurilor depuse de această societate la Ministerul Finanțelor, rezultă că, în anul 2010, firma a realizat venituri totale de 2.133.520 de lei, a efectuat cheltuieli de 1.963.509 lei și a realizat un profit brut în cuantum de 170.011 lei.
În 2011, veniturile SC Pro Arhitectura SRL au fost de 1.559.236 de lei, cheltuielile făcute au atins 1.496.139 de lei, rezultând un profit brut de 62.097 de lei.
Pentru anul 2012, bilanțul firmei de arhitectură arată venituri de 1.358.562 de lei, cheltuieli de 1.317.209 lei și un profit brut de 41.353 de lei.
În anul 2013, compania a înregistrat venituri de 1.536.495 de lei, a făcut cheltuieli de 1.234.089 de lei și a înregistrat un profit brut în cuantum de 302.397 de lei.
La nivelul anului 2014, veniturile realizate s-au rdicat la 1.475.369 de lei, au fost făcute cheltuieli de 1.383.277 de lei, iar profitul brut s-a ridicat la 92.092 de lei.
Bilanțul pe anul 2015 arată venituri totale realizate de SC Pro Arhitectura SRL Arad de 1.820.789 de lei, cheltuieli făcute în valoare de 1.468.777 de lei și un profit brut în cuantum de 359.012 lei scrie

 

 

Leave a Reply

читайте здесь

подробнее

обращайтесь