Astfel, cozi de peste cinci kilometri s-au format pe autostrada Nădlac-Arad, în cursul zilei de luni.

Autorităţile române spun că se fac eforturi pentru ca timpii de aşteptare din vamă să fie reduşi.
„Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea va menţine toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ care au fost asigurate si cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Reamintim că, începând cu data de 07.04.2017, atât Poliţia de Frontieră Română, cât şi autorităţile de frontieră ale statelor vecine din Ungaria, efectuează verificări sistematice la intrarea şi ieşirea de pe teritoriul statelor membre UE, ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen. Aceste verificări sistematice ce constau în verificarea documentelor de călătorie şi consultarea bazelor de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului UE”, spune Mihaela Leş, Purtător de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad.

Pentru fluidizarea traficului, reprezentanţii Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră spun că a fost suplimentat numărul poliţiştilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor.

FOTO: arhivă