Concurs şi simpozion internaţional desfăşurat la Arad, cu sprijinul Arhiepiscopiei (foto)

  • njwc.info
  • May 20, 2016
  • 0

Marți, 17 mai 2016, la Seminarul Teologic Ortodox din Arad, s-a desfășurat a VIII-a ediție a Concursului și Simpozionului Internațional de Creație literară, Creație plastică și Artă fotografică ,,Educația- artă și formare’’, întrucât Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2016 ca Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul  comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti.

Slujba de Te-Deum a fost oficiată în prezența Înaltpreasfințitului Părinte  dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, de Înaltpreacuviosul Părinte dr. Iustin Popovici, pr. prof. Pompiliu Gavra, pr. prof. Codin Șimonca-Oprița şi arhidiac. prof. drd. Tiberiu Ardelean.

Dezbaterea în plen a lucrărilor s-a desfășurat în prezenţa invitaţilor:  pr.conf.univ.dr. Lucian Farcașiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii  Aurel Vlaicu din Arad, pr. Adrian  David de la Centrul Militar Arad, pr. Mircea Bupte de la Parohia Ortodoxă Micălaca Veche II Arad.

Deschiderea lucrărilor simpozionului a fost făcută de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, care a arătat rolul şi importanţa educaţiei religioase a tineretului, mai de cu seamă în acest an omagial şi a făcut o retrospectivă a tuturor manifestărilor organizate în scopul educaţiei în cuprinsul eparhiei. În încheierea cuvântului a felicitat pe organizatori şi pe toţi elevii participanţi şi premiaţi.

În continuare, doamna prof. dr. Diana Șimonca-Oprița, pr. prof. Codin Șimonca-Oprița și arhid. prof.drd. Tiberiu Ardelean și-au prezentat lucrările:  Didahiile lui Antim Ivireanul. Omul-discurs și omul-lume; Semnele mănăstirii Sfântului Antim; Dimensiunea muzicii bisericești ortodoxe din perspectiva tineretului. Totodată, părintele arhid.Tiberiu Ardelean a făcut un rezumat al lucrărilor participanților de peste hotare:Educația religioasă ortodoxă în școlile din Republica Federală Germania – pr.dr. Ispas Ruja de la Parohia Ortodoxă Sfântul Dumitru cel Nou din Dortmund; Pastorația tinerilor în Diaspora românească– pr.Gabriel Apopei de la Parohia Ortodoxă Rocca di Papa, Italia; Educația religioasă în Marea Britanie – d-na prof. Petic-Bătrîn Georgiana de la Buckinghamshire Adult Learning, Marea Britanie.

Susținerea lucrărilor a fost urmată de premierea elevilor participanți la cele 3 secțiuni ale concursului. Cele 50 de premii au fost oferite de ÎPS Părinte Arhiepiscop dr. Timotei Seviciu de la Arhiepiscopia  Aradului,  Preaonoratul Părinte Protopop Flavius Petcuț de la Protopopiatul Ortodox Român Arad și de Consiliul Municipal de Cultură  Arad.

Premiul special al concursului  i-a revenit elevei Maria Lebedi, din cls.a X-a de la Colegiul Tehnic Feroviar din Bălți, Republica Moldova, coord. prof. Inga Zazulea.

Evenimentul a reunit peste 900 de participanți din 5 țări ( Germania, Italia, Mare Britanie, Republica Moldova și România), care și-au manifestat interesul pentru temele propuse de organizatori:

  1. 1. Educația religioasă în învățământul preprimar/ primar/ gimnazial/ liceal/universitar.
  2. Educația religioasă în Europa; provocări actuale.
  3. Biserica – vatră a învățământului românesc.
  4. Înseamnătatea orei de Religie pentru mine.
  5. Rolul familiei în dezvoltarea moral-religioasă a copilului.
  6. Familia mea / Sărbătorile în familie.
  7. Proiecte educative (de voluntariat, caritabile); activități extrașcolare desfășurate în perioada 2014-2016.
  8. Publicații școlare / religioase (reviste, foi volante, anuare tipărite în perioada 2014-2016).
  9. Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul – rolul lui în progresul culturii române.
  10. Rolul tipografiilor bisericești în dezvoltarea culturii românești.

Lucrările participanților -cele 225 de eseuri și articole ale cadrelor didactice și preoților, dar și cele 174 de referate și creații literare ale elevilor, au fost cuprinse în două volume dinstincte, intitulate sugestiv –Educația, artă și formare.  Cele peste 500 de lucrări de artă plastică şi artă fotografică au putut fi văzute în expoziţia al cărui vernisaj a avut loc după prezentarea şi lansarea celor două volume.

          Organizatorii acestor activități au fost: pr. prof. Pompiliu Gavra, pr. prof. Codin Şimonca-Opriţa, pr. prof. Dacian Emilian Nan, arhid. prof. drd.Tiberiu Ardelean, lect. univ. dr. Florica Faur, prof. Mihaela Voştinar, prof. Beatrice Mandă, prof. Mihaela Neagoe,  prof. dr. Diana Şimonca-Opriţa, prof. Camelia Nan, prof.înv.preprimar Georgiana Danţoş, educ.Mirabela Bota.

          Dintre parteneri amintim: Arhiepiscopia Aradului; Parohiile ortodoxe din Chitighaz, Ungaria; Dortmund, Germania; Praga, Cehia; Rocca di Papa, Italia; Liege, Belgia;  Micălaca Veche Arad, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad; Casa Corpului Didactic Alexandru Gavra Arad; Universitatea Aurel Vlaicu Arad; Universitatea de Vest Vasile GoldişArad; Colegiul Naţional Moise Nicoară Arad; Liceul Tehnologic Francisc Neuman Arad, Grădinița PP Căsuța Piticilor Arad.

În cea de-a doua zi a simpozionului, 18 mai 2016, participanţii vor avea ocazia să participe la Conferinţa ,,Educaţia tinerilor prin spovedanie”,susţinută de către părintele Vasile Vlad, conferenţiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad.

Prof. Beatrice Mandă

Leave a Reply

別れさせ屋 千葉