Cine promovează în Liga a 3-a? Duelul Feleacu – Cermei se reia mâine la Cluj de la scorul de 1-0 pentru arădeni

  • njwc.info
  • iunie 24, 2016
  • 0

Unul dintre cele mai echilibrate baraje de promovare în Liga a 3-a își află mâine deznodământul. Campioanele județelor Arad și Cluj se înfruntă în Dealul Gruia, pe arena „CMC”, cu o capacitate de 600-700 de locuri, dar unde gazdele speră să aibă parte de susținerea a 1000 de spectatori.

„Război fotbalistic”

„Duelul” se reia de la scorul de 1-0 pentru Gloria Lunca Teuz Cermei, după reușita lui Suslak, favorizată de eroarea lui Silaghi. Victoria Feleacu e chiar convinsă că are forţa necesară să depăşească o echipă care i-a cam speriat doar înaintea partidei din tur. După ce le-au „citit” jocul în primele 90 de minute, elevii lui Lucian Roșu  susțin că au șanse bune să celebreze promovarea mâine seara. Ne-au speriat puţin numele şi trecutul lor fotbalistic, dar, având în vedere că joacă tot în Liga a IV-a, nu aveau cum să fie peste noi. Chiar pot să zic că au un joc urât, dur şi cam atât. Am citit ce era de citit, ne-am pregătit şi o să vedeţi ce îi aşteaptă acasă la noi. Va fi un adevărat război fotbalistic. Şansele sunt 50-50, 0-1 este un scor care poate fi întors uşor”, consideră fotbalistul Viitorului, Daniel Moldovan, citat decjsport.ro.

„Vom muri cu ei de gât”

Tot fundașul clujenilor folosește un ton războinic înainte de vizita „alb-roșiilor” de pe Teuz. „Este un meci pentru care merită să te apuci de fotbal, pot să zic şi aşa. Va fi o partidă frumoasă, o atmosferă incendiară, va fi lume bună din fotbalul clujean, pe scurt vom avea toate ingredientele pentru a reuşi un meci mare şi o întoarcere a rezultatului din tur. Toată echipa este montată fizic şi psihic, va fi un meci în care vom lupta până la ultima picătură de energie şi vom muri cu ei de gât. Aşa le stă bine <<lupilor>> din Feleac, să atace în haită şi să ucidă adversarul cât ai clipi. Suntem siguri că, la sfârşitul celor 90 de minute, vom sărbători alături de suporterii noştri o nouă promovare a fotbalului clujean”, a adăugat Moldovan pentru aceeași sursă.

„Mai mult vorbesc decât joacă”

Cermeianii au lecturat și ei declarațiile mijlocașului celor de la Feleacu, pe care le cataloghează, prin vocea antrenorului, drept: „fioroase”. „Pe mine mă interesează mai puțin echipa adversă, dar oricum nu am remarcat nimic deosebit la ei în tur. Am sesizat doar că vorbesc mai mult decât joacă, dacă vor și pot să ne bată să demonstreze pe teren. Să-și apere șansele în iarbă, la fel vom face și noi și cine merită să joace de la anul mai sus. Eu zic că aceia vom fi noi, dar, într-adevăr, scorul din tur lasă deschisă lupta”, spune  Mircea Aslău.

„Vrem și trebuie să marcăm”

Acesta a convins că fața echipei va fi mai bună față de partida din urmă cu o săptămână. „Pe Norbi Varga și Dani Bulza i-am recuperate 100%, iar pe Nistor n proporție de 80%. Va fi un alt meci din partea noastră, poate și a lor, sperăm doar să fim mai pragmatici decât în prima manșă. Ne propunem să marcăm, trebuie să marcăm, poate chiar din startul meciului pentru a ne face meciul mai ușor. Nu o să jucăm altfel fiindcă plecăm de la 1-0, filozofia mea și a echipei este fotbalul ofensiv. Sperăm să facem față cu brio și temperaturii ridicate de la ora partidei, toate aspectele contează într-un astfel de meci, inclusiv faptul că voi avea dreptul să stau pe bancă. Voi fi mai aproape de băieți, ei s-au obișnuit cu mine, deși Adi (n.a. Rusu)sau Norbi (n.a. Varga) m-au ajutat enorm și mă vor ajuta și acum”, a adăugat antrenorul principal al campionilor Ligii a 4-a Arad.

„În joc munca de un an de zile”

În fine, „Zimbrul” e convins că echipa sa va fi foarte motivate și nu neapărat din pricina primei de promovare anunțată, ci pentru că: „E în joc munca de un an de zile a tuturor, jucători, conducători, antrenori. Am ajuns aici prin seriozitate și valoare umană și fotbalistică și a venit momentul să sărbătorim alături de suporterii noștri și toți cei care cred în noi”.

Adi Rusu (accidentat) va singura absență a Cermeiului mâine. Totuși, fostul fundaș al UTA-ei, Rapidului, Brașovului sau Pandurilor va fi alături de colegii săi mâine, începând cu ora 17,30. Restul delegației a plecat de azi și va trage la Hotelul Granata. „Chiar vreau să-i mulțumim lui Cristi Panin  pentru că ne-a ajutat cu hotelul, a fost destul un telefon și ne-a rezolvat cu toate”, a mai precizat Aslău.

Formații probabile:

Feleacu: Silaghi – Burcă, N. Crișan, Mureșan, D. Moldovan – Macula, Goga – C. Crișan, Danciu, Neamț – Burz.

Cermei: Fl. Rusu – Ad. Popa, Cotoc, Gurban, Suslak – Purece, Varga, Nistor, Vereș – Bulza, Sălăjan.

Arbitri: Cristian Codrea – Cristian Lucaci, Gheorghe Tarba (toți din Baia Mare).Observatori FRF: Ioan Onicaș și Dan Costin (ambii din Zalău)

Lasă un răspuns