Cadoul perfect pentru Burlă la aniversarea a 20 de ani: „Mi s-ar împlini un vis dacă promovez cu UTA”

  • njwc.info
  • June 5, 2016
  • 0

Dacă în partida tur, de la Călărași, banda stânga a UTA-ei a fost extrem de vulnerabilă și asta pentru că: „Au fost niște nesincronizări între mine și Mitruț” – e mărturisirea lui Bogdan Burlă, aseară, ambii fotbaliști și-au luat cu vârf și îndesat revanșa. Au alergat unul pentru altul, au făcut ambele faze și l-au eclipsat pe Kanda, unul dintre cei mai periculoși oameni ai lui Mihalcea.

Bucuria rezultatului și al calificării e cu atât mai mare pentru Burlă, cu cât astăzi își sărbătorește ziua de naștere. Tânărul fundaș stânga a ajuns la 20 de ani și 180 de minute de…Steaua. Se știe că utistul a fost curtat în iarnă de Gigi Becali, clubul chiar a prezentat o ofertă scrisă pentru el, dar contraoferta arădenilor nu i-a mai mulțumit pe bucureșteni.  „Dacă va fi să promovăm într-adevăr mi s-ar împlini acel vis de a juca cu UTA în Liga 1. Nici nu mai contează că nu am plecat în iarnă, deja am uitat tot și m-am concentrat pe aceste meciuri ce ne-au dus atât de aproape de o performanță extraordinară. Suntem conștienți că va fi foarte greu, avem doar trei zile la dispoziție, în timp ce ei au avut aproape două săptămâni să pregăteasc meciul. Noi în trei zile am jucat 210 minute împotriva unei formații bune, care – însă – ne-a luat puțin de sus încă din meciul tur.  Au crezut că dacă ne-au prins într-o zi mai slabă sunt deja calificați. Le-am demonstrat de ceea ce suntem în stare azi, fără a lăsa loc de alte comentarii”, a spus „Piciu” la finalul partidei de aseară.

Recunoscând că e cea mai frumoasă aniversare din viața lui, Bogdan Burlă e mândru că a putut simți cu adevărat ce înseamnă UTA pentru arădeni. „A fost greu, dar savurăm acest moment și ne bucurăm pentru faptul că am reușit să facem fericiți atâția oameni.  Ceea ce a fost azi în tribune și la final pe gazon eu nu am mai trăit niciodată. La barajul din Liga 4-a eram în galerie, a fost foarte frumos, dar când ești pa gazon e puțin altfel, sentimentul și trăirile sunt mult mai puternice. Un astfel de public te face să uiți de tot, să te concentrezi pe ceea ce ai de făcut de teren, iar la final să te feliciți că te-ai făcut fotbalist și ai șansa să joci pentru un astfel de club”, a încheiat sărbătoritul zilei în „alb-roșu”.

Leave a Reply

www.best-mining.com.ua

www.best-mining.com.ua