Brexit. Uciderea deputatei laburiste pro-europene i-a făcut pe britanici să se răzgândească! Vor să rămână în UE

  • njwc.info
  • June 19, 2016
  • 0

Rezultatele sondajelor Brexit privind referendumul din 23 iunie, când britanicii votează dacă ies sau rămân în Uniunea Europeană, s-au schimbat radical după asasinarea deputatei laburiste pro-europene, Jo Cox.

 

Dacă până acum sondajele arătau că britanicii sunt hotărâți să voteze Brexit, moartea tragică a deputatei laburiste, în vârstă de 41 de ani,  Jo Cox i-au făcut pentru aceștia să se răzgândească, iar acum sondajele arată că tabăra celor care vor ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană conduce asupra celor care pledează pentru retragerea din blocul comunitar, cu doar  câteva zile înainte  referendumul din 23 iunie.

 

Ziarul „The Sun” anunță că potrivit unui nou sondaj publicat sâmbătă noaptea arată că numărul celor  care vor vota rămânerea în UE a crescut, în mod surprinzător, și chiar conduce cu trei puncte în fața celor care vor alege „Brexit”. Și asta, în condițiile în care joi, înainte asasinării politicianei,  conducea tabăra „Brexit”, cu șase puncte.

 

Mai mult, tabloidul Daily Mail de weekend, lider pe piață,  sprijină, de asemenea, campania pentru ca țara să rămână în Uniunea Europeană, a anunțat redactorul-șef adjunct al publicației sâmbătă

 

„Pentru o mai sigură, mai liberă, mai prosperă, și da, o și mai mare Mare Britanie,  vă îndemnăm să votați să rămânem”, a scris într-un mesaj pe Twitter,  David Rose redactorul –șef adjunct.

 

Jo Cox, o femeie în vârstă de 41 de ani, mama a doi copii și membră a Partidului Laburist, a fost atacată, joi seara,  în circumscripţia sa electorală, în localitatea Birstall, situată în apropierea oraşului Leeds. Aceasta a fost împușcată de trei ori și înjunghiată în mod repetat, de un bărbat pro-Brexit, în vârstă de 52 de ani,  fiind dusă în stare critică la spital, unde a murit ulterior din cauza rănilor.

 

 

Sursa:

Leave a Reply

別れさせ屋 奈良

обращайтесь

www.best-cooler.reviews/best-coleman-cooler-for-sale/