Biserica din Valea Danului a luat foc chiar în timpul slujbei religioase

  • njwc.info
  • martie 19, 2016
  • 0

Biserica din localitatea argeşeană Valea Danului a luat foc, sâmbătă, în timpul slujbei, enoriaşii prezenţi reuşind să iasă din lăcaşul de cult, iar şase autospeciale de la ISU intervin pentru stingerea flăcărilor.

Incendiul la biserica din Valea Danului a izbucnit în timp ce enoriaşii erau în lăcaşul de cult, la slujbă, dar au reuşit să se salveze şi să cheme pompierii.

Purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că iniţial au ajuns la locul intervenţiei două echipaje de pompieri cu două autospeciale cu apă şi spumă, de la Detaşamentul Curtea de Argeş, după care au fost solicitate alte autospeciale de la Piteşti.

„Incendiul a izbucnit în podul bisericii, iar flăcările s-au extins rapid spre acoperiş. Nu se ştie deocamdată cauza”, a spus Epure.

La rândul său, primarul localităţii Valea Danului, Vasile Dina, aflat la faţa locului, a declarat corespondentul MEDIAFAX: „Eu sunt aici şi arde cu vâlvătaie. Era slujbă. Oamenii erau în biserică şi au fugit când au văzut că flăcările au cuprins acoperişul bisericii. Nu e nicio victimă, dar arde puternic”.

Sursa: ;

Lasă un răspuns