Arădenii sunt invitaţi să doneze obiecte tradiţionale pentru a se forma o expoziţie permanentă la Ceala

  • njwc.info
  • January 28, 2016
  • 0

Mai multe obiecte tradiționale se vor afla permanent (într-o expoziţie) la Centrul de Vizitare din Pădurea Ceala. „Ajută-ne să creăm un spaţiu al culturii tradiţionale la Ceala!”, acesta este mesajul celor de la Parcul Natural „Lunca Mureșului”, pentru toți cei care dețin obiecte tradiționale pe care vor să le doneze și care își doresc ca cei tineri să vadă cu ochii lor cu ce obiecte se lucra în urmă cu zeci și chiar sute de ani. Fiecare piesă va fi etichetată cu numele donatorului.

Expoziția conține până acum obiecte precum brâu şi poale de pe Valea Mureşului, rindea (jilău), fier de călcat cu jar (piclăzău), scaun de spălat haine cu maiul, ciubăr mic (cart), albie de frământat pită, măsură de cucuruz (vică), roată de olar, cămaşă bărbătească și furcă de fân. „În acest moment avem deja expuse câteva produse autentice în holul mare de la intrarea în centru, iar dacă vom primi prea multe exponate vom reloca piesele în alte spații din cadrul centrului. Pe viitor ne dorim realizarea unui proiect prin care să promovăm comunitățile și în alte forme, poate chiar meșterii să vină să-și expună produse pe care să le și comercializeze la Centrul de Vizitare”, a declarat Paul Hac, directorul Parcului Natural „Lunca Mureșului” Arad.

 

Leave a Reply