Arădenii câștigă în medie cu câteva sute de lei mai puțin decât timișorenii și clujenii. În schimb, rata șomajului este mică

  • njwc.info
  • May 14, 2016
  • 0

Aradul are cu mult mai puțini șomeri decât în alte județe. Cu toate acestea, angajații arădeni câștigă mult mai prost decât timișorenii sau clujenii. Județul nostru se remarcă cu o ofertă mare de locuri de muncă, în timp ce în alte județe, numărul job-urilor disponibile este doar de ordinul zecilor.

 

Statisticile oficiale, provenite de la Institutul Național de Statistică arată că, în Arad, rata șomajului a scăzut enorm față de anii trecuți. În luna martie a anului acesta, în județul nostru, rata șomajului era de doar 2,3 la sută, față de 2,8 la sută în urmă cu un an. Județul învecinat – Timiș are o rată a șomajului cu mult mai mica decât Aradul și anume, de doar 1,3 la sută. Totuși, într-un clasament al județelor raportat la rata șomajului, Aradul este următorul după Timiș, cu un număr scăzut de locuitori șomeri. Bihorul are o rată a șomajului de 3,5 la sută.

Demn de menționat este că, numărul locuitorilor fără loc de muncă ar fi mai mare dacă ar fi luați în calcul arădenii din mediul rural, care nu au călcat niciodată pragul Agenției de Ocupare a Forței de Muncă. Aceștia nu au fost înregistrați în evidența instituției și în consecință nu intră în statisticile oficiale. Acest fapt este valabil și pentru alte județe.

În ceea ce privește efectivul salariaților, în luna martie, 130.571 de arădeni figurau ca angajați cu acte în regulă. Desigur, Aradul se confruntă și cu problema muncii la negru, de multe ori sesizată de Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Totuși, Aradul are cu mult mai puțini angajați decât Bihorul. La începutul acestui an, în Bihor au fost înregistrați cu zeci de mii de angajați mai mult decât în județul nostru și anume, aproape 162.000 de salariați.

În medie, arădenii câștigă cu câteva sute de lei mai puțin decât salariaii din Timiș și Cluj. În luna martie, salariu mediu net lunar la nivel de Arad era de 1.729 de lei, în timp ce, în Timiș, acesta ajungea la 2.100 de lei. Totuși, arădenii câștigă ceva mai bine decât bihorenii.

Aradul este unul dintre judeţele cu efectiv mare de angajaţi în zona industrială, în judeţ existând multe companii cu activitate în acest domeniu.

Marile companii din zona industrială sunt cei mai puternici angajatori din judeţul nostru, aici câte un angajator reuşind să adune chiar peste 1.000 de salariaţi. Aradul are angajatori mari, cu o cifră de afaceri ridicată, care reuşesc să ofere locuri de muncă pentru sute de angajaţi. Aradul stă bine şi la capitolul companii cu capital străin, precum şi la producţia industrială.

Leave a Reply