Arădeanul Helmuth Duckadam dezvăluie episoade incredibile din relaţia cu Victor Piţurcă

  • njwc.info
  • ianuarie 17, 2017
  • 0

Războiul dintre echipa lui Gigi Becali şi cea a Armatei a divizat şi marea echipă a Stelei din 1986. Conflicte mai vechi ies acum la lumină.

Helmuth Duckadam, directorul de imagine al lui FCSB, l-a contrat dur pe Victor Piţurcă, omul care a declarat că susţine proiectul Armatei. Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, portarul care a scos patru lovituri de departajare în finala de la Sevilla, l-a mitraliat pe Victor Piţurcă:

„Nu am fost şi nu suntem prieteni, am fost doar colegi. După 90, am avut o oportunitate să mă operez la Munchen, iar în baza acestei colegialităţi, am zis să apelez la un coleg cu o stare materială bună. Am venit la Bucureşti, l-am căutat la biroul său din Ghencea şi l-am rugat să mă împrumute cu 6.000 de dolari pentru această operaţie! Lăsând în schimb garanţie maşina mea personală, care să stea în parcarea stadionului până la înapoierea banilor. Maşina era un Mercedes la mâna a doua, care valora peste 10.000 de dolari. Nu faptul că m-a refuzat m-a deranjat, ci modul în care a făcut-o. Mi-a spus că nu dispune de 6.000 de dolari deoarece pierduse cu o seară înainte 8.000 de dolari la barbut!”.

Duckadam a explicat şi de ce Victor Piţurcă refuză constant să participe la aniversările legate de performanţa de la Sevilla. „A fost o singură dată la aniversarea noastră de 7 mai la Cheile Grădiştei. Motivând după aceea că nu suntem la nivelul lui de cultură şi că pe deasupra suntem şi nişte beţivi!”.

 

Sursă:

Lasă un răspuns

обращайтесь

best-mining.com.ua

adulttorrent.org